Botez
Emoții reale. Amintiri pentru o viață.
Botezul este începutul unei povești frumoase, pline de iubire și emoții sincere. Îmi doresc să surprind fiecare moment într-un mod natural și discret,astfel încât voi să vă puteți bucura cu adevărat, iar amintirile să rămână vii pentru totdeauna.
Vezi portofoliulAbordarea mea ca fotograf de botez în Bucureşti
Discret. Natural. Autentic.
Fotografia de botez a fost una dintre primele experiențe care m-au făcut să înțeleg cât de important este să surprinzi emoția într-un mod sincer și natural. Pentru mine, botezul nu înseamnă doar un eveniment, ci începutul unei povești și unul dintre cele mai importante momente din viața unei familii.
Încă de la primele evenimente mi-am dorit să ofer mai mult decât simple fotografii. Am vrut ca imaginile să transmită emoție, căldură și autenticitate, astfel încât peste ani părinții să poată retrăi exact atmosfera și sentimentele acelei zile.
În fotografia de botez, cele mai importante cadre sunt cele naturale, privirile dintre părinți și copil, emoțiile sincere, gesturile mici și momentele spontane care apar fără să fie regizate. Stilul meu este unul discret și documentar, iar în timpul evenimentului încerc să intervin cât mai puțin, pentru ca totul să se desfășoare firesc și autentic.
De-a lungul anilor, experiența acumulată ca fotograf de botez în București m-a ajutat să îmi dezvolt propriul stil și propria abordare. Evenimentele pe care le veți descoperi mai jos reflectă exact modul în care văd eu fotografia de botez: elegantă, luminoasă, plină de emoție și de momente reale.

Ce fotografiez
Pregătirile
Momente intime, detalii și emoții înainte de ceremonie.
Ceremonia religioasă
Toate momentele importante din timpul botezului, surprinse discret și respectuos.
Familia & nașii
Fotografii cu părinții, nașii și cei dragi, amintiri care contează.
Detalii
Lumânarea, trusoul, decorul, hăinuţele, accesoriile și toate detaliile speciale.
Petrecerea
Atmosfera, zâmbete, îmbrățișări și momente autentice alături de cei dragi.
Cum lucrez ca fotograf de botez în Bucureşti
Fotografia de botez este diferită de orice alt tip de eveniment, pentru că fiecare moment se schimbă într-o fracțiune de secundă, iar personajul principal este un copil. Tocmai de aceea, ca fotograf de botez, trebuie să fiu mereu atent la expresii, reacții și emoții spontane pentru a surprinde zâmbete sincere, priviri curioase, lacrimi sau momente pline de bucurie care vor deveni amintiri neprețuite peste ani.
Înainte de ceremonia religioasă recomand întotdeauna o ședință foto acasă, într-un mediu familiar și relaxat pentru copil. De regulă, alocăm între o oră și o oră și jumătate pentru aceste cadre, timp în care surprind cele mai naturale și autentice momente dintre voi și cel mic.
După ședința foto urmează slujba religioasă, unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei. Deși structura ceremoniei este asemănătoare de fiecare dată, fiecare botez are propria atmosferă, propriile emoții și propriile reacții. În timpul slujbei aleg să fiu cât mai discret și să fotografiez într-un stil documentar, fără să intervin inutil. Rolul meu este să surprind emoțiile familiei, reacțiile copilului și toate momentele importante exact așa cum se desfășoară ele.
Bisericile pot fi uneori dificile din punct de vedere al luminii sau al spațiului, însă experiența mă ajută să mă adaptez rapid și să surprind imagini curate, naturale și pline de atmosferă. Îmi place ca fotografiile de la botez să transmită emoția și liniștea momentului, nu doar să documenteze evenimentul.
După ceremonie urmează petrecerea, unde încerc mereu să surprind energia și emoțiile întregii familii. Momentele spontane de pe ringul de dans, reacțiile invitaților, ursitoarele, tortul sau îmbrățișările dintre cei dragi sunt toate părți importante din povestea zilei. Pun foarte mare accent pe comunicare și colaborare, pentru că doar împreună putem crea amintiri cu adevărat speciale. Îmi doresc ca în ziua botezului să vă simțiți liniștiți și să vă bucurați de fiecare clipă, iar eu să fiu acolo pentru a transforma toate aceste emoții în imagini care vor rămâne pentru totdeauna.
Întrebări frecvente
Întrebări frecvente de la clienți și răspunsuri la acestea. Dacă aveți alte întrebări, trimiteți-mi un mesaj pe rețelele de socializare.
Câte ore vei fi alături de noi în ziua botezului?
Nu există o limită de ore, sunt alături de voi pe tot parcursul evenimentului, până după servirea tortului.
Cât dureaza editarea fotografiilor?
Predarea fotografiilor se face, de obicei, în aproximativ 7–14 zile. În perioada de vârf a sezonului, termenul poate fi extins, însă nu va depăși data maximă menționată în contract.
Câte fotografii primim? Sunt toate editate? Primesc și materialele brute?
Toate fotografiile sunt atent selectate și editate individual. Numărul lor variază în funcție de tipul și dinamica evenimentului, însă, în general, la un botez se livrează peste 500 de imagini (pregătiri - biserică - petrecere). Fișierele brute nu fac parte din materialele livrate; acestea pot fi oferite doar în situații excepționale, contra unei taxe suplimentare.
Dacă pierd materialele livrate, le mai pot recupera?
Materialele finale sunt arhivate pe termen nedeterminat, așa că, în cazul în care le pierdeți, vi le pot oferi din nou. Pentru această operațiune se percepe o taxă de 200 €.
Realizaţi albume?
Da, albume premium cu copertă din piele sintetică printată, de diverse dimensiuni. Eu mă ocup de machetarea acestuia, da după ce clientul alege fotografiile dorite.
Află dacă data botezului copilului tău este disponibilă
Hai să discutăm despre ziua aceasta minunată și să vedem cum pot transforma emoțiile în amintiri autentice.
Contactează-mă





